Posted on

– coordonator Verde pentru Biciclete –

ana munteanu

Comunicat de presă. Timișoara, 15 noiembrie 2017.
Echipa Verde pentru Biciclete are un nou coordonator!
După ce Romina Faur, coordonator VpB 2010 – 2017, și-a anunțat retragerea, ne-am îndreptat atenția asupra societății civile pentru a descoperi omul potrivit care să ducă mai departe campania care a dat României cea mai puternică și mai mare comunitate.
L-am regăsit în persoana Anei Munteanu, activist pentru drepturile bicicliștilor, membru în Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara, președintele asociației ”Borcanul cu ulei”, actriță și mămică.

Iată ce declară Ana Munteanu, noul coordonator Verde pentru Biciclete, la început de drum:

”Iubesc Timișoara enorm și cred din tot sufletul că orașul nostru poate să ajungă să poarte cu mândrie denumirea de „Orașul bicicletelor”. Totodată, cred că orașul viitorului este cel în care pietonii, șoferii și bicicliștii pot coexista în armonie și viitorul acela nu este unul îndepărtat pentru Timișoara.
Pornind de la acest gânduri și cu aceste motivații în suflet sunt gata să duc mai departe proiectul Verde pentru Biciclete și sunt sigură că împreună cu comunitatea bicicliștilor din Timișoara vom reuși să deschidem noi canale de comunicare atât cu autoritățile locale cât și între locuitorii orașului.
Fie că o să fie vorba de pedalările VPB cu tradiție sau de noi proiecte de educație, informare și conștientizare, cuvinte ca: toleranță, dialog și respect  vor caracteriza, ca și până acum, toate campaniile Verde pentru Biciclete. Sunt recunoscătoare că pot scrie mai departe povestea Verde pentru Biciclete împreună cu voluntarii și partenerii proiectului și abia aștept să ne punem pe treabă.”