Desigur, de-a lungul existentei sale, omenirea n-ar fi progresat daca, de fiecare data, generatie de generatie, Omul (cu majuscula !) nu ar fi fost nemultumit de nivelul realizarilor sale si nu ar fi dorit, pentru emanciparea sa, tot mai mult si tot mai bine…

Veti spune, poate « Si ce are asta cu bicicletele timisorene ?!? »

Pai are !

Oricat de adevarat ar fi ca nemultumirea ne  face sa progresam , trebuie sa recunoastem, si sa salutam, fara a fi carcotasi  ( nici o trimitere la emisiunea lui Huidu si Gainusa !) diferenta esentiala intre conditiile velocipede actuale si cele existente in urma cu numai 2 ani.

Si imi pot permite aceasta afirmatie intrucat ma numar printre (multi/putini ?) impatimitii si inversunatii utilizatori ai transportului pe 2 roti din generatia 50+, cei pt. care bicicleta a constituit intotdeauna si constituie in continuare principalul mijloc de locomotie zilnica (din vremea scolii generale, apoi a liceului, a studentiei, a serviciului stabil, al celui ocazional, …si in curand al celui cumulat cu pensia !!!)

Asadar, sa ne bucuram ca urbea noastra straveche e impanzita de « felii » verzi, mai mult sau mai putin late, dar prezente, fata de niciuna (sau aproape niciuna) cu 2 ani in urma, sa savuram orice plimbare pe locuri altadata interzise, acum autorizate si ferite de circulatia de pe carosabil, sa salutam orice initiativa de iesire biciclistica « de masa », atat de benefica pentru cei necompetitionali, dar ci cele cu finalizare sportiva de performanta, atat de motivante pentru tinerii doritori de afirmare.

Ca dascal de o viata, pot afirma ca i-am incurajat intotdeauna pe copii sa beneficieze de satisfactiile deplasarii pe 2 roti, iar in tinerete am facut chiar iesiri biciclistice cu clase intregi (curajul si nebunia tineretii!) ; mai apoi i-am antrenat in mici concursuri scolare, si, in fine, de cand cu VPB, am popularizat actiunile organizatiei si i-am incurajat sa participe la ele (vezi Andrada Borcovici, fosta eleva a mea, actuala liceana la Liceul Carmen Sylva, care « s-a ales si cu un premiu la « Cupa Cetatii »).  Si nu in ultimul rand, am « ambalat » pe micutii elevi ai scolii franceze de pe langa Centrul Cultural Francez, Julie (8 ani), Thomas (7 ani) si Baptiste (5 ani), in mici escapade cicliste, echipati cu casti si genunchiere si insotiti de mama lor, profesoara in aceeasi echipa de la CCF. Ei sunt cu totii amatori de deplasare pe 2 roti. Familia acestora a fost expatriata pentru ca parintii lucreaza temporar in Romania.

Statul francez a instituit pentru astfel de situatii un tip de scolarizare destinat copiilor, prin corespondenta, numit CNED (Centre National d'Etudes a Distance) si de al carui tutorat s-a ocupat CCF asigurand echipa de profesori din care face parte si subsemnata.

Deci, sunt plina de respect pentru toti reprezentantii VPB, tot tineretul organizator, entuziast si dedicat unei asemenea cauze, pentru tot ceea ce au realizat in asa scurt timp si pentru ce si-au pus in plan sa realizeze in continuare. Si sunt convinsa ca nu le e  tocmai usor, ca uneori au intampinat greutati ce pareau de neinvins si s-au luptat cu morile de vant, (dar le-au venit de hac,!) ba mai primesc si lovituri  din plin de la carcotasii vesnic nemultumiti.

Daca suntem toleranti si ingaduitori atat cu pietonii cat si cu ceilalti participanti la trafic (multi dinte noi suntem si conducatori auto si desigur cu totii si pietoni !), daca stim spune politicos , macar din cand in cand, cate un « va rog frumos », respectiv « multumesc mult », celor care ne stau in cale chiar daca suntem « in drepturi » de a avea prioritate sau autorizatie de deplasare, daca nu ne suparam irevocabil pe cate un ignorant al noilor noastre drepturi ciclistice, daca ne gandim ca oricum ne e mult mai bine asa, dacat fara nicio facilitate…si alti « daca » doveditori de generozitate  si suplete comportamentala, ne vom simti desigur mult mai impliniti si relaxati intr-o atat de profitabila deplasare in aer liber.