Am dat prima pedala pe la varsta de 8-9 ani pe o bicicleta de dama, mare, care era a tatalui meu. La inceput doar pe trotuar, cu toate ca si pe aici era circulatie, dar nici o problema, toti pietonii erau ai mei, ii surprindeam din spate. Asa am invatat sa pedalez.
Cu timpul, alaturi de fratele meu am incercat si soseaua, el inainte si eu dupa el claxonand la nevoie cand ma lasa prea in urma. Am subliniat ‘prea in urma’ pentru ca mai incolo veti vedea de ce . Astfel, mi-am facut drum cu bicicleta printre masini zilnic, incepand cam de la 10 ani. La fiecare intersectie trebuia sa cobor de pe bicicleta mea scumpa si sa trec pe la trecerea de pietoni, intrucat curajul meu de a trece prin intersectie cu bicicleta lipsea cu desavarsire. Dar, tot invatul cu dezvatul, am trecut si peste faza asta, si iata ca acum, pedalez chiar 100-140 km pe zi, in timpul liber. Cine s-o fi gandit ? Eu in nici un caz NU. Cum am ajuns sa pedalez atat ? In 2007 am iesit prima data pana la Albina cu bicicleta, dar insotita (aproximativ 30 km dus-intors).
Intr-o zi de vara, cam pe dupa amiaza era, doi prieteni s-au gandit la o iesire, cu biciclete, facand turul orasului. La inceput , am pedalat usor, pana cand eu am intrat in vreo 3 stalpii de sustinere, la vreo diferenta de vreo 20-30 de metri intre ei ( ), dupa care mi-am revenit.
Am inceput din zona balcescu, unde am traficul o fost foarte lejer, si am putut pedela incet, fara a ne claxona vreo masina. Neam indreptat usor catre zona complexului stundentesc, unde neam oprit pentru a savura o buna shaworma ( J). Din complex, am plecat spre P-ta Unirii. Acolo, odata ajunsi, apa o fost primul lucru pe care lam comandat ( la setea noastra , ). Neam odihnit picioarele cam vreo jumatate de ora,( lucru foarte bun recomandat la plimbari lungi cu bicicleta) si am plecat in continuare, in mini excursia noatra cu bicicletele.
O mie nouă sute optzecişiceva. Se anunța o toamă lungă şi frumoasă, aşa că toată săptămâna am plănuit cum să ne petrecem weekendul. Nu ne-a fost greu să ne decidem să facem o excursie cu bicicletele la Pişchia. Sâmbătă după-masă, ne-am dat întâlnire la Sanda, undeva prin Calea Girocului iar peste puțin timp am pornit la drum: Ioana, Mariana, Sanda, Iliana, Jenică, Jancsi, Olivu, şi eu, Ştefan.
Abia ma făcut câteva sute de metri când una din fete, nerăbdătoare să ajungem la destinație a întrebat: “Cât mai este?” Olivu a liniştit-o repede: “Cam un sfert de oră!”. Deşi era clar că în ritmul în care pedalam era nevoie de muuuuulte sferturi de oră până la Pişchia! Cu toate astea, aproape la fiecare intersecție reveneau întrebările: “Mai e mult până la Pişchia?” “Nu mai ajungem?” sau chiar mai rău: “M-am săturat de pedalat!” “Abia aştept să ajungem odată!”
Interesant, la inceput lumea era reticenta, "cum adica, nu mergi pe munte?" Mi-a luat ceva sa le explic ca de fapt la viata mea am facut mii de km cu bike si ca cele doua roti sunt un perfect instrument cu care te poti deplasa autonom ca sa cunosti lumea. Proiectul a fost al lui Catalin Neacsu, acelasi Cata cu care fusesem pe Cho Oyu, un varf frumos din Himalaya. Tot el a gasit si sponsori, respectiv 2 biciclete zdravene, si aparatura audio-video de calitate. In rest, am mers pe banii nostri.
Planul initial era sa strabatem distanta Lhasa- Kathmandu. Dar pentru ca situatia tibetana e cea pe care o stim, am optat pentru Ladakh, India, zona cunoscuta drept "micul Tibet".
intr-o iarna am mers la un prieten acasa cu bicicleta.afara era zapada si ningea,era ca in povesti.acesta mi-a spus ca merge cu alti colegi la sag in padure,si m-a intrebat daca nu vreau sa merg cu el.eu am fost de acord,si am plecat de la el,iar apoi ne-am oprit la mine acasa,sa imi iau niste bani si sa ma schimb.de aici am mers la iesirea din oras spre giroc unde ne asteptau alti colegi,am facut cunostiinta cu ei,iar mai apoi am pornit la drum.afara ningea,iar noi nu vedeam nimic in fata din cauza zapezii.cand am intrat in giroc a iesit si soarele.am inaintat spre padure,si cand am ajuns in padure era un peisaj foarte placut,toti pomi erau albi,pe jos era alb si in unele locuri era noroi.
Dupa ce m-am intors din turul din Tatra (tur deosebit cu dubla traversare a Ungariei si a Slovaciei pe cele mai dificile trasee d.p.d.v. al diferentei de nivel, trecind prin parcurile nationale: Muranska Planina, Slovensky Raj si urcând pe cel mai inalt si mai dificil drum asfaltat din Tatra care urca pana la 1670m la Sliemnszky Dom, un peisaj de vis asemanator cu cel de la Balea Lac, ma rog un tur reusit de 1200km pe care l-am facut impreuna cu prietenul meu din copilarie Marius Reghis, pe care sper ca l-am convins sa se tina de cicloturism si sa bagam poate anual cate un tur.).
M-am intors deci acasa cu bine apoi am pornit-o din nou pe data de 16 directia Budapesta, caci pe data de 18 pe la ora 13:30 aveam intalnire in mt Pilis cu amici ciclocataratori membrii ai clubului BIG Challenge. Din pacate am avut parte de un tur de cosmar fara precedent.
In prima zi am avut un vant violent din fata, apoi o furtuna violenta, apoi un chef zdravan la Beckeschaba sa sarbatorim prietenie dintre romani si unguri. A doua zi mi-am dat seama cu stupoare ca mi s-a stricat bicicleta, scapa lantul, mergea in gol, pana la urma am observat ca nu mai merge decat pe foita mica din fata, am constatat ca am am si 220 km pana la Budapesta+ inca 40 pana la Dobokoko la intalnire si mai aveam doar 24 de ore deci din pacate eram intr-o situatie imposibila. Cu banii era f. limitat nu-mi puteam permite bilet de tren ca ramaneam lefter la Budapesta apoi si era mai nasol. Nu am avut de ales si m-am intors din drum pe o alta ruta si am zis macar sa mai savurez atmosfera si sa mai pedalez pe piste ciclabile noi daca totusi este un tur semiratat. A urmat o zi lejera de cicloturism, iar seara m-am simtit bine in orasul Gyula unde era si un festival de muzica medievala langa cetatea din localitate. Apoi am dormit romantic langa un lac fara sa-mi mai pun cortul, doar in sacul de dormit.
Ziua urmatoare, m-am gandit sa mai stau inca o zi mai pedalez si mai ales sa gasesc un complex balnear sa-mi prelungesc putin sejurul si sa mai si savurez clipa. Din pacate la complexul turistic amenajat langa raul Koros ( Cris) de langa localitatea Doboz, am dat de dracul. M-am trezit cu o puternica toxiinfectie alimentara de la carnea unui hamburger neprocesata termic corespunzator. Imagine hollywoodiana horror de cosmar: m-am retras la vreo 30 de metri de restaurantul care mi-a distrus sanatatea si ratat minisejurul in spatele unui plop secular, acolo a inceput lupta organismului meu cu bacteriile salmonela care se inmulteau cu repeziciune, la inceput durere de burta, ameteala, febra, frisoane, moleseala, apoi voma ingrozitoare la poalele falnicului arbore. 5 ore am zacut la umbra sa in dureri tot mai mari, la un moment dat simteam ca nu-mi circula sangele prin brate si picioare. apoi cu greu m-am ridicat si m-am tarat inca vreo 12-13 km pana la vama intr-un ritm de melc.
Era ora infrangerii, a decaderii, a neputintei bietului ciclocatarator roman; umilit si sleit paraseam Ungaria. Dupa ce am intrat inapoi in Romania la 2 km de granita la iesire din Varsand mi s-a permis sa-mi instalez cortul in spatele unui motel. Am zacut in cort de la ora 20 pana la 8 dimineata, intr-o conditie fizica deplorabila, greu de imaginat. Ziua urmatoare am reusit sa mai avansez doar 15 km pana langa Socodor unde am gazut din nou lat pe izopren vreo 2 ore pana au venit parintii cu masina dupa mine sa duca pacientul. Sinistra experienta. Abia azi dimineata mi-am mai revenit si am putut si eu sa mananc ceva.
Dar suferinta te caleste, te inobileaza, te pregateste sa fi om si sa induri viata, semenii si sa te poti bucura de lucrurile marunte: o floare, un rasarit de soare , un sarut, o ciocolata etc.
Traiasca cicloturismul et vive la vie en rose!
La multi ani romane si nu uita bicicleta este o solutie viabila pentru fericirea ta!
Era sâmbătă dimineaţă, un prieten proaspăt făcut m-a sunat şi mi-a spus că el împreună cu alţi indivizi pleacă într-o tură cu bicicletele până în Pişchia, o comună aflată la 20 de km de Timişoara. Eu am fost foarte entuziasmat, deoarece nu am mai ieşit până acum cu bicicleta în afara oraşului. Într-o grabă mare am plecat pe la 10 dimineaţa şi am mers spre locul de întâlnire, undeva prin Modern, de unde am mers să mai racolăm încă 2 baieţi pentru a ni se alătura.
Şi aşa începe una dintre cele mai frumoase aventuri pe care le-am avut cu bicicleta. Prima oprire am facut-o la un magazin ca să ne aprovizionăm. Şi frumos am luat-o spre Pădurea Verde, unde ne-am avântat curajoşi în pădure. O parte frumoasă a traseului, dar şi una obositoare, eu fiind mai neiniţiat într-ale mersului pe distanţe, oboseam destul de repede prin pădure.
(sau: Biciclist fiind, prin Timisoara) (sau: Cum poti rata o revolutie, biciclist fiind)
Piata Operei , 23 decembrie....Cinta Narcisa Suciu: “Deschide usa crestine...”...Nu, usile nu s-au deschis...treptele reci i-au protejat cit au putut ..si umbra crucii...Pegasus ,Pegasus, pedalam ,pedalam...19 ani au trecut...Acelasi Pegas , acelasi Corso...A-ce-lasi... .... Duminica 17 , apusul singeriu... biblic..simtamintul straniu al scindarii imediate...Si apoi zice taximetristu’ : “ E revolutie dom’le...D-aia trag rachete...Nu ca vine mos Gerila...” Seara la 8 , la noi se tragea ca la nunta , printre blocuri ricoseau gloante...incredibil...adevarate.. Apoi aia , pe intuneric zic : “Romani veniti cu noi...NU va fie frica..Romani nu fiti lasi..” SI iara s-a tras..Dupa 1 am adormit...La 3 cind m-am trezit visam ca sunt in razboi ,la tun...canonada... Erau doar tunete si fulgere,ploua ca vara..
Iulie 1968… Vacanţa mare îşi intrase de mult în drepturi iar perspectiva unui nou an şcolar era încă foarte departe. Ziua de luni nu era ca astăzi, începutul unei noi săptămâni de muncă, ci era ziua in care se lipeau afişe noi pe afişierele răspândite prin tot oraşul.În ziua aceea mi-a atras atenţia un afiş pe care scria cu litere de-o şchioapă:
Duminică,… iulie 1968 va avea loc COMPETIŢIA CICLOTURISTICĂ pe traseul TIMIŞOARA - ŞAG… Plecarea de la bariera de pe Calea Şagului, sosirea în centrul comunei Şag… Vârsta minimă: 14 ani…
Aici m-am dezumflat subit… Nu aveam decât treisprezece ani, patru luni şi zero zile… Ce păcat că nu pot participa… Îmi era ciudă, pe bună dreptate, pentru că la meciurile lui Poli, deşi elevii până la 14 ani intrau gratis, pe mine nu mă lăsau portarii că păream mai mare. Mereu trebuia să mă milogesc de ei sau să sar gardul.
(1 Vote) Nu am avut niciodata bicicleta, dar ravneam mult la una. Cand copiii, vecini cu mine se plimbau pe bicicleta, eu incepeam sa plang. M-am rugat de un copil sa-mi dea si mie bicicleta lui, sa ma plimb. El nu stia ca eu nu stiu sa merg pe bicicleta. A fost prima, dar si ultima cazatura de pe o bicicleta. Am cazut foarte tare, peste o masina parcata langa scara blocului. dar asta a fost cu mult timp in urma. Acum ma uit cum nepotica mea isi doreste foarte tare o bicicleta si ma tot chinui sa strang ceva bani, sa reusesc sa-i cumpar una. Poate anul care vine va fi mai norocos pentru noi.
Deci eu nu am nici o poza sa va trimit, dar mi-am amintit acest episod din copilarie, al vietii mele si am dorit sa-l impartasesc si altora. Nu ma astept sa castig ceva... pur si simplu mi-a placut sa-mi amintesc. O seara buna, tuturor. CRACIUN FERICIT! scrisa dePaula Mihai (Bucuresti)
Acasa VpB
Alege bicicleta potrivita!
Contact Scrie-ne!
. Astfel, mi-am facut drum cu bicicleta printre masini zilnic, incepand cam de la 10 ani. La fiecare intersectie trebuia sa cobor de pe bicicleta mea scumpa si sa trec pe la trecerea de pietoni, intrucat curajul meu de a trece prin intersectie cu bicicleta lipsea cu desavarsire. Dar, tot invatul cu dezvatul, am trecut si peste faza asta, si iata ca acum, pedalez chiar 100-140 km pe zi, in timpul liber. Cine s-o fi gandit ? Eu in nici un caz NU. Cum am ajuns sa pedalez atat ? In 2007 am iesit prima data pana la Albina cu bicicleta, dar insotita (aproximativ 30 km dus-intors).
